Carte Umbra vântului Carlos Ruiz Zafon

Recommand.ro
AUTO LOCALURI CARTI AFACERI CULINAR FILME MUZICA
SANATATE CADOURI TURISM SPORT DIVERTISMENT NUNTA EVENIMENTE
ANIMALUTE HOBBY GADGET ELECTRONICE MODA CUMPARATURI FRUMUSETE
CALCULATOARE CASA COPII EDUCATIE JOCURI WEB
Adauga Recomandari
 


Recommand.ro » Carti » Beletristica » Carte Umbra vântului Carlos Ruiz Zafon

Carte Umbra vântului Carlos Ruiz Zafon

| Recomandare de:

Poza Carte Umbra vântului  Carlos Ruiz Zafon

Cartea Umbra vantului scrisă de autorul spaniol Carlos Ruiz Zafon, este primul titlul din trilogia "Cimitirul Cărţilor Uitate" şi reprezintă un amestec superb de mister şi fantezie care îl poartă pe cititor într-o Barcelona ce încearcă să îşi vindece rănile de după Razboiul Civil (1936-1939).
 
Povestea începe într-o dimineaţă ceţoasă din toamna anului 1945 când domnul Sempere, proprietarul unui anticariat din inima vechiului oraş îşi duce unicul fiul, Daniel, într-o clădire veche şi impunătoare plină de volume ale unor autori necunoscuţi sau demult uitaţi. Acest loc sumbru este Cimitirul Cărţilor Uitate, iar conform tradiţiei, cine intră pentru prima oară în acest loc enigmatic are datoria de a adopta o carte pe care se angajează să o protejeze spre a nu fi din nou uitată.
 
Dintre miile de opere prezente aici Daniel alege o carte – sau poate aceasta îl alege pe el – numită Umbra vântului scrisă de misteriosul autor Julian Carax. Daniel se simte atras de acest roman şi odată ajuns acasă îl citeşte dintr-o suflare fiind absolut fermecat atât de poveste cât şi de autorul ei.
 
Încercand să găsească şi alte lucrări ale enigmaticului Julian, Daniel porneşte într-o aventură periculoasă atunci când descoperă un alt individ ce este în căutarea cărţilor lui Carax nu pentru a le savura sau colecţiona ci pentru a le arde. Este ameninţat de un anume Lain Courbert, nume sub care apare diavolul în romanul lui Carax şi pus să aleagă între a renunţa la misiunea lui şi a alege o liniştită, dar plictisitoare existenţă sau a continua pe această cale spre a elucida misterul lui Julian şi a risca astfel viaţa sa şi a celor din jur.
 
Ca urmare a deciziei sale, Daniel este prins la mijloc într-o serie de intrigi teribile, trece prin numeroase peripeţii şi primejdii şi descoperă o poveste de dragoste din trecut ce are puternice şi tulburătoare urmări în prezent.
 
Umbra vântului a reuşit să mă ţină cu sufletul la gură fiind o poveste clasică ce îmbină enigmele cu povesti de dragoste dar mai ales prin faptul că introduce personaje captivante şi pline de sensibilitate.
 
Zafon reuşeşte să împletească cu măiestrie două fire narative şi crează astfel o poveste fermecătoare şi uneori de-a dreptul hipnotizantă. Te simţi aruncat, ca cititor, în mijlocul unor personaje atât de bine conturate încât începi să le cunoşti tabieturile, să le ghiceşti reacţiile dar mai ales ajungi să le iubeşti, să le admiri şi să te temi pentru ele.
 
Este un roman original care surpinde într-un mod fascinant relaţia dintre carte şi cititor în general arătând cât sunt de puternice cărţile în a transforma oameni şi a schimba destine.
 
Mi-a făcut o deosebită plăcere să savurez această carte într-o singură noapte. Este o lectură uşoară , dar recomand o atenţie sporită la detalii deoarece vor exista anumite pasaje care îţi rămân întipărite în minte şi la care vei vrea să revii. Amintesc în acest sens, câteva din cuvintele lui Daniel - "Arta de a citi moare încetul cu încetul, e un ritual intim; o carte e o oglindă şi nu putem găsi în ea decât ceea ce avem deja în interiorul nostru".
 
Romanul prezintă evenimente reale din istoria Spaniei şi descrie locuri existente din Barcelona asfel că unele ediţii ale cărţii vin împreună cu o hartă a Barcelonei pe care sunt trasate locaţii cheie ale romanului pentru cititorii entuziaşti şi exploratorii literari ce vor să mergă pe urmele personajelor.
 
Cititorul care vrea să pătrundă mai adânc în această lume misterioasă şi fascinantă creată de Zafon o poate face şi prin intermediul celorlalte volume din ciclul "Cimitirul Cărţilor Uitate" – "Jocul Îngerului" şi "Prizonierul cerului" apărute în România la Editura Polirom.


Pret : 39.95 lei







Poza Carte Umbra vântului  Carlos Ruiz Zafon l_2651

IMI PLACE
9 persoane


Comentarii

Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!



Posteaza Comentariul:
Nume (necesar)
E-mail (nu va fi publicat) (necesar)





Recomanda si prietenilor tai!

  • Facebook Recommand.ro
  • Google Plus Recommand.ro
  • Twitter Recommand.ro
Newsletter Recommand.ro


© 2017 Nooh Media. Toate drepturile rezervate.



FB